Știați că la Viola, sir Joseph Banks cultiva aproximativ 300 de ghivece cu violete de Parma la grădina sa din Isleworth în 1816?

Viola, mai ales violetele parfumate, are o curiozitate olfactiva rara: mirosul poate parea ca dispare dupa cateva clipe, apoi revine. Explicatia este legata de ionone, compusi aromatici care interactioneaza cu receptorii olfactivi si pot produce o scurta oboseala a mirosului. Curiozitatea este ca planta nu are doar parfum delicat, ci un parfum care se joaca cu perceptia.

In Antichitate si in Europa mai tarzie, violetele au fost asociate cu coroane, parfumuri, dulceata florilor si gradini discrete. Nu sunt flori mari, dar au avut o prezenta culturala puternica tocmai prin aroma si culoare. In parfumerie, violeta a devenit un reper dificil, fiindca mirosul natural este fin si volatil, iar chimia a trebuit sa invete sa il sugereze.

In gradina, viola poate insemna si panselute, si violete, si forme ornamentale foarte diferite, dar ideea de floare mica, expresiva, ramane. Povestea ei este memorabila fiindca arata ca o planta nu trebuie sa domine privirea ca sa ramana in memorie. Uneori, cel mai puternic efect este o aroma care apare, se retrage si te face sa o cauti din nou.

Aceasta particularitate a facut violeta pretioasa si greu de prins in parfumuri. nu se reduce la o floare mirositoare, ci o experienta olfactiva care se ascunde.