Știați că Fonio alb și fonio negru au fost domesticite independent?

Cu cât o sămânță este mai mică, cu atât poate hrăni mai ușor o familie și poate dispărea mai ușor din mâna arheologului. Cum poate o cultură considerată foarte veche să intre în piața globală înainte ca știința să-i poată data sigur domesticirea? Domesticirea incertă duce spre cele două fonio, tradițiile Dogon și Fouta Djallon, munca dificilă a procesării și revenirea climatică.

Ceea ce a ținut fonio în afara marilor piețe nu a fost cultivarea, ci îndepărtarea laborioasă a învelișului de pe boabele minuscule. Toleranța la soluri sărace și secetă readuce interesul pentru o cultură păstrată local, dar neglijată de ameliorarea globală. Într-o palmă încap mii de boabe, iar printre ele se ascunde încă data pe care arheologia o caută.

Fonio rămâne memorabilă prin această schimbare de rol: o trăsătură observată de oameni devine motiv de cultivare. Așa se explică trecerea de la plantă remarcată ocazional la cultură sau soi păstrat cu intenție. Pentru o cultură, valoarea apare atunci când o trăsătură poate fi recunoscută, folosită și transmisă mai departe.

Aici se vede partea care merită reținută: cultura nu a fost păstrată doar pentru nume, ci pentru un avantaj ușor de observat.