Știați că la Dafin, epitetul nobilis, păstrat de Linnaeus, înseamnă «nobil» sau «renumit»?

Dafinul, Laurus nobilis, este una dintre puținele plante care au trecut firesc din bucătărie în limbajul prestigiului. În lumea greco-romană, coroanele de dafin erau asociate cu Apollo, victoria, poezia și recunoașterea publică. De aici vine familia de cuvinte legată de laur și laureat, semn că o frunză aromatică a ajuns să însemne glorie.

Curiozitatea este că aceeași frunză care parfumează tocănițe, murături și sosuri a stat cândva pe capul învingătorilor. Dafinul este un arbore mediteraneean veșnic verde, cu frunze bogate în uleiuri volatile. Aromele se eliberează lent la gătit, motiv pentru care frunza se folosește adesea întreagă și se scoate înainte de servire.

Planta are și o istorie ecologică veche, legată de pădurile laurofile relicte din regiuni cu climă blândă. Dafinul este memorabil fiindcă unește două lumi foarte diferite: gestul solemn al încoronării și gestul simplu de a pune o frunză în oală. Puține plante au o dublă viață atât de clară. Într-o frunză uscată stau mitologia, politica, poezia și răbdarea unei arome care nu se grăbește să iasă.

De aceea, dafinul nu se reduce la condiment, ci o frunză care a păstrat în limbaj ideea de recunoaștere publică. Frunza mică poartă o memorie surprinzător de mare. Prestigiul ajunge în oală.