Știați că la Cicoare, primul witloof comercial a intrat pe piața din Bruxelles în 1846?

Napoleon a încercat să închidă Europa cafelei britanice; din lipsa boabelor tropicale, o rădăcină amară de pe marginea drumului a intrat în ceașcă. Cum a putut aceeași buruiană albastră să devină salată, surogat de cafea și fabrică de fibră alimentară?

Cicoarea este folosită în preistorie, descrisă de Teofrast, separată în linii de frunză și rădăcină, prăjită în timpul blocadelor, forțată în întuneric la Bruxelles și transformată în cultură de inulină. Blocada continentală nu a inventat rădăcina prăjită, dar a mutat-o din curiozitate în economie de masă.

Genomica leagă tipurile de cafea, witloof și radicchio și ajută ameliorarea unei culturi care produce inulină fără tropice. Florile albastre rămân pe marginea drumului, în timp ce sub pământ rădăcina poartă memoria unei cești de cafea care nu conținea nicio boabă de cafea. Cicoare rămâne memorabilă prin această schimbare de rol: o trăsătură observată de oameni devine motiv de cultivare.

Așa se explică trecerea de la plantă remarcată ocazional la cultură sau soi păstrat cu intenție. Pentru o cultură, valoarea apare atunci când o trăsătură poate fi recunoscută, folosită și transmisă mai departe. Aici se vede partea care merită reținută: cultura nu a fost păstrată doar pentru nume, ci pentru un avantaj ușor de observat.