Știați că Camelina ar putea fi o cultură secundară născută ca buruiană a inului?

Camelina nu a fost domesticită neapărat printr-un plan mare, ci printr-o apropiere vicleană de o cultură deja importantă. În câmpurile vechi de in, semințele unei buruieni aveau șanse să fie eliminate dacă se deosebeau clar. Curiozitatea este că formele de camelina cu semințe suficient de asemănătoare cu cele de in puteau trece prin sortare și ajungeau semănate din nou.

Astfel, o intrusă a început să fie trasă treptat în agricultură. Cercetările genetice și arheologice mută centrul probabil al domesticirii spre Caucaz și zone apropiate, iar dovezile devin mai clare spre sfârșitul Epocii Bronzului și începutul Epocii Fierului. Semințele ofereau ulei pentru hrană, iluminat sau alte utilizări, iar cultura a rămas familiară în părți ale Europei și Asiei.

Mai târziu, interesul modern pentru oleaginoase alternative a readus-o în discuție. Camelina este memorabilă fiindcă arată o domesticire pe ușa din spate: nu planta care a impresionat omul prima, ci buruiana care a învățat să treacă prin sita omului. De aceea, revenirea ei modernă depășește rolul de modă agronomică.

Este și recuperarea unei plante care a știut să supraviețuiască la marginea culturilor mari, apoi să redevină interesantă când oamenii au căutat uleiuri, rotații și specii mai rezistente. Această revenire îi dă actualitate.