Știați că la Busuioc, mult timp busuiocul a circulat uscat, ca plantă medicinală sau condiment?

În 2020, cercetătorii au publicat genomul cultivarului genovez Perrie. Au găsit un organism tetraploid, cu aproximativ 2,13 miliarde de perechi de baze și multă redundanță genetică. Această structură explică de ce ameliorarea și editarea precisă sunt mai complicate decât sugerează o plantă de ghiveci.

Finalul este o frunză zdrobită într-un mojar: parfumul ei vine din glande microscopice, dar forma, culoarea și compoziția sunt rezultatul unei istorii lungi de selecție. Busuiocul adoptat de Mediterana a intrat acum într-o etapă în care aroma poate fi urmărită până la gene. Povestea selecției are și o ramură mai puțin vizibilă decât frunza.

Cele patru nucule mici produse de fiecare floare devin mucilaginoase în apă, însușire folosită în băuturi asiatice și mediteraneene. Pentru amelioratori, ele sunt arhiva fiecărei încrucișări; pentru producătorii de frunze, înflorirea prea timpurie înseamnă tulpini lemnoase și pierderea calității.

Aceeași plantă este deci condusă în direcții opuse: o parcelă este lăsată să formeze sămânță, alta este tunsă repetat tocmai pentru a amâna florile. Agricultura modernă păstrează soiul sacrificând temporar produsul care l-a făcut celebru. Când acest avantaj se repetă de la un sezon la altul, planta capătă valoare și trece din curiozitate în cultură folosită.